ARA - Asociația Română de Aeromodelism

NU INTERZICEȚI AEROMODELISMUL!

NU INTERZICEȚI AEROMODELISMUL! Datorită unor prevederi aberante ale legislaţiei române, printr-o interpretare greşită şi inadecvată a autorităţilor din domeniul aeronauticii (Ministerul Transporturilor şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română), aeromodelele sunt acum considerate aeronave şi se doreşte supunerea lor tuturor prevederilor legale stabilite pentru acestea.

Deşi organismele internaţionale de cel mai înalt rang din domeniul aviaţiei, cum este International Civil Aviation Organization (ICAO), de care instituţiile române ar trebui să ţină cont, prevăd în instrucţiuni că jucăriile şi aeromodelele care sunt folosite în scopuri recreative nu trebuie introduse sub incidenţa legislaţiei care reglementează aviaţia, în România se intenţionează ca aeromodelele să fie în continuare considerate aeronave.

În cazul în care Ministerul Transporturilor şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română vor include aeromodelele în categoria aeronavelor, reglementările restrictive vor face practic imposibilă practicarea aeromodelismului în rândul tinerelor talente şi nu numai.

Efectul acestor dorinţe ale autorităţilor va duce la dispariţia unei activități sportive şi recreative care are o istorie de peste 90 de ani la noi în țară, care a adus, prin intermediul cluburilor sportive şi cercurilor pentru copii, nenumărate premii internaţionale, fiind o mândrie pentru România.

Depuneti petiția AICI pentru excluderea aeromodelismului din categoria aeronavelor!!!
Postat Duminică, 10 Aprilie 2016, la 00:45:44

Membri

Acest câmp este obligatoriu.
Acest câmp este obligatoriu.

Certificări

Cifru Regel
Logo TUV Austria

Evenimente

Liberty Multirotor Racing 2017

Când: 26/08/2017
Unde: Liberty Technology Park din Cluj-Napoca, Strada Gării nr. 21

Liberty Multirotor Racing 2017

Scopul aceștui eveniment este prin esență promovarea aeromodelismului și a modelismului în general și face parte din campania inițiată de catre Asociația Română de Aeromodelism de  a organiza competiții cu caracter deschis venind ast

Competiție internaţională de acrobație F3M/International competition aerobatics F3M

Când: 16/09/2016
Unde: Aerodromul Aeroclubului Teritorial Brasov din Sânpetru

Competiție internaţională de acrobație F3M/International competition aerobatics F3M

Asociația Română de Aeromodelism organizează în parteneriat cu Aeroclubul României, prin Aeroclubul Teritorial Brașov “Competiția Internaţională de Acrobație F3M”.

Întâlnire Aeromodelistică HIGH FLY 2016

Când: 24/06/2016
Unde: Aerodromul A-51 din ALBA IULIA

Întâlnire Aeromodelistică HIGH FLY 2016

Asociația Română de Aeromodelism, în parteneriat cu Red Sky și Dream Team, vă invită la întâlnirea aeromodelistică HIGH FLY 2016 pentru toți pasionații de aeromodelism, indiferent de vârstă sau experiență, care va a

Citește mai multe


Sponsori și parteneri